Câinele al cărui cadavru a fost găsit în Parcul Tei nu era unul de luptă

Câinele al cărui cadavru a fost găsit în Parcul Tei nu era unul de luptă
Publicat: 24/09/2013, 09:03
Actualizat: 31/07/2014, 15:09

Câinele al cărui cadavru a fost găsit în Parcul Tei din Capitală, în zona unde a murit copilul Ionuț Anghel, nu era unul de luptă, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei din acest caz.

Potrivit surselor citate, necropsia cadavrului a fost făcută, luni, de specialiști ai Facultății de Medicină Veterinară București și a relevat faptul că animalul găsit mort nu era un câine de luptă.

Necropsia a mai arătat că respectivul câine era mort de patru-cinci zile, iar cadavrul se afla în apă, respectiv în Lacul Tei, de cel puțin trei zile, au mai spus aceleași surse.

Informațiile vin după ce Kuki Bărbuceanu, coordonator de proiecte al organizației Vier Pfoten România, a declarat, tot pentru MEDIAFAX, că a fost informat că în Parcul Tei se află cadavrul unui pitbull și că a mers acolo duminică. El a precizat că a sesizat Parchetul și s-a deplasat în zonă, luni, alături de echipa de anchetatori, pentru a ridica probele noi.

Cadavrul câinelui a fost ridicat, urmând să i se facă necropsia, care va stabili dacă acesta este cel care l-a omorât pe Ionuț, a precizat Bărbuceanu.

Acesta a mai spus că anchetatorii au ridicat cadavrul câinelui „din dreptul incintei unde s-a produs nenorocirea”. Acesta era într-o stare avansată de putrefacție, întrucât a stat în apă, în lacul Tei.

Surse apropiate anchetei au infirmat însă faptul că respectivul câine ar fi fost unul de luptă.

La Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICJJ) au avut loc, luni, noi audieri în dosarul morții lui Ionuț Anghel – copilul de patru ani care a fost sfâșiat de câini în București.
Astfel, printre cei audiați s-a numărat, în calitate de martor, Octavian Sandu, bărbatul care l-a dus pe fratele lui Ionuț Anghel la bunica acestuia, în Parcul Tei.

Sandu a spus, la ieșirea din Parchetul instanței supreme, că în 2 septembrie l-a văzut pe fratele lui Ionuț pe stradă, care era speriat, l-a luat și l-a dus în Parcul Tei, unde era bunica lui. Acesta a precizat că s-a apropiat de băiețel după ce l-a văzut că plânge, dându-și seama că s-a întâmplat ceva în neregulă.

Și coordonatorul de proiect al ASPA, Răzvan Băncescu, a fost, luni, la Parchetul instanței supreme, el declarând că s-a prezentat la Parchet din proprie inițiativă, pentru a recupera mai multe documente ridicate de anchetatori în urma controlului din 19 septembrie la adăpostul din Mihăilești, în condițiile în care, în lipsa acestor acte, activitatea autorității este blocată.

Băncescu a spus, la ieșirea de la Parchetul instanței supreme, că intenționează să îi dea în judecată pe anchetatorii în cazul morții lui Ionuț Anghel pentru grave prejudicii de imagine aduse atât ASPA, cât și instituției primarului general.
Băncescu a adăugat că, din punctul său de vedere, ASPA nu are nicio legătură cu moartea lui Ionuț, în condițiile în care tragedia s-a produs pe un teren privat.

El a mai spus că au existat inclusiv amenințări din partea procurorului de caz, care a lăsat să se înțeleagă că, dacă nu colaborează cu o fundație în cazul morții unui câine, o funcționară ASPA ar putea fi reținută pentru 24 de ore.

„A murit un câine, iar reprezentanții unui ONG au venit să ridice cadavrul. Pentru că doamna de acolo nu putea să predea cadavrul unui ONG, procurorul de caz i-a spus acesteia că ar putea să o ridice și să îi dea drumul a doua zi la aceeași oră”, a spus Băncescu.

În ce privește cadavrul unui câine de luptă ridicat de anchetatori din zona în care în 2 septembrie a fost găsit trupul lui Ionuț Anghel, Băncescu a spus că ar putea fi vorba despre o înscenare pusă la cale de ONG-uri pentru a lăsa impresia că băiețelul nu a fost ucis de maidanezi, în condițiile în care câinii comunitari reprezintă o sursă de bani pentru aceste organizații.

Băncescu a precizat că mușcătura unui câine de luptă ar fi provocat copilului multiple fracturi, lucru care nu se regăsește și în raportul medico-legal. Reprezentantul ASPA a mai spus că imediat după incident hingherii au luat la pas terenul pe care s-a produs tragedia și nu s-a găsit la momentul respectiv niciun câine de luptă mort în zona respectivă.

Președinta Asociației „Cuțu, cuțu”, Marcela Pîslă, a declarat luni că a depus, la Parchetului instanței supreme, o plângere penală pe numele șefilor Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), pe care îi consideră vinovați de moartea lui Ionuț Anghel.

„Șefii ASPA sunt vinovați de neglijență în serviciu în cazul morții acelui copil. Ei au tot timpul foarte mulți bani pe mână și ar fi putut să scape Bucureștiul de câini. Tot scandalul arată în continuare că se pot întâmpla tragedii”, a spus Marcela Pîslă.

Președintele Asociației „Cuțu, cuțu” a mai spus că procurorii au audiat-o în calitate de specialist și că, dacă va mai fi citată de anchetatori, va reveni la Parchet.

Ionuț Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini, pe un teren din apropierea Parcului Tei.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, declara în 3 septembrie, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de mușcături de câini.

Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului București, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanței supreme.

Procurorii fac cercetări privind împrejurările în care a murit Ionuț Anghel și verifică dacă au fost respectate dispozițiile OUG 155/2001 privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân.

Cercetările sunt în faza premergătoare începerii urmăririi penale, până în prezent nicio persoană nefiind pusă sub învinuire.

Șase câini au fost ridicați în 2 septembrie de pe proprietatea firmei din apropierea Parcului Tei. Unul dintre aceștia, care avea urme de sânge pe bot, fusese sterilizat de ASPA și adoptat de Fundația Caleidoscop în 2008, declara Răzvan Băncescu.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...